Conjugarea verbelor în italiană - Partea I

Benvenuto,

Fiind o limbă latină, conjugarea verbelor în italiană se aseamănă destul de mult cu cea a verbelor din română. Așadar, vei avea ceva de muncă pentru a putea învăța modul de formare și terminațiile specifice la toate modurile și timpurile. Secretul pentru a le învăța rapid și fără mare efort este o bună structurare a informației. Pentru că mulți elevi se plâng că nu pot reține formele verbale la diferite moduri și timpuri, m-am gândit să sintetizez într-un articol toate informațiile necesare despre modurile și timpurile verbului în limba italiană. Astfel, vei avea la îndemână un material didactic complet, cu informații foarte bine structurate și ușor de reținut.

Pentru a-ți veni și mai mult în ajutor, la finalul articolului vei găsi o metodă simplă și la îndemână de a învăța conjugarea verbelor în limba italiană și a te putea verifica.

Iată ce vei învăța din acest ghid practic:

PARTEA I:

Conjugările verbelor

Modurile și timpurile verbului în italiană

1. MODURILE PERSONALE

Indicativul (L'indicativo)

• Prezentul (il presente)
• Imperfectul (l'imperfetto)
• Perfectul compus (il passato prossimo)
• Mai mult ca perfectul (il trapassato prossimo)
• Perfectul simplu (il passato remoto)
• Mai mult ca perfectul îndepărtat (il trapassato retnoto)
• Viitorul (il futuro)
• Viitorul anterior (il futuro anteriore)

PARTEA A II-A - click aici

Conjugările verbelor

Verbele italiene pot fi clasificate în funcție de grupul de sunete care alcătuiesc terminația verbului la infinitiv în 3 conjugări:

În cea de-a treia conjugare există o subfamilie de verbe (în general regulate) care la indicativ prezent, conjunctiv prezent și imperativ, adaugă între rădăcină și desinență  sufixul - isc la persoanele I, a II-a singural și a III-a singular și plural. Aceste verbe se numesc incoative.

Exemplu: Io finisco, Tu finisci, Lui finisce, Loro finiscono

Modurile și timpurile verbului în italiană

Modul verbului reprezintă forma pe care o ia verbul și arată felul în care vorbitorul consideră acțiunea ca fiind: reală (merg), realizabilă (să merg), dorită sau condiționată (aș merge), poruncită (mergi!).

Modurile verbului se împart în moduri personale (predicative) și nepersonale (nepredicative). La modurile personale, verbul își schimbă forma după persoană și îndeplinește funcția sintactică de predicat,  motiv pentru care sunt numite și moduri predicative. 

Modurile personale sunt: indicativ, conjunctiv, condițional-optativ, imperativ.

La modurile nepersonale, verbul nu-și schimbă forma după persoană și nu poate avea funcția sintactică de predicat. De aceea, mai sunt numite și moduri nepredicative. 

Modurile nepersonale sunt: infinitiv, participiu și gerunziu. În limba italiană nu există supin, fiind  înlocuit ori de infinitivul substantivizat: L'andare mi stanca (Mersul mă obosește), ori de infinitivul precedat de prepoziția da: Ho da scrivere (Am de scris); Che cosa c'era da preparare? (Ce era de pregatit?).

Timpul verbului reprezintă momentul în care se îndeplinește acțiunea. Atunci când acțiunea se petrece în momentul vorbirii, verbul este la timpul prezent. Când acțiunea se petrece înainte de momentul vorbirii, verbul este la timpul trecut. Atunci când acțiunea se petrece după momentul vorbirii, verbul este la timpul viitor.

Pentru că formele verbele la modul indicativ sunt cele mai multe, sunt mai greu de înțeles și de reținut, am ales să împart acest articol în două părți. În prima parte vom parcurge timpurile modului indicativ, iar în cea de-a doua parte vom vorbi despre restul modurilor predicativele și despre modurile nepredicative. 

Și aș vrea să te rog un lucru: citește articolul până la final. Ți-am pregătit o metodă surpriză prin care vei putea să reții cu mai mare ușurință și mai rapid, toate aceste forme verbale.

Acestea fiind spuse, haide să luăm pe rând fiecare mod și timp în parte.

Timpuri simple: prezentul, imperfectul, perfectul simplu, viitorul

I. MODURILE PERSONALE

Indicativul (L'indicativo)

Modul indicativ este un mod personal (predicativ) care exprimă o acțiune prezentată de vorbitor ca fiind reală. Acesta are 8 timpuri:

Timpuri simple: prezentul, imperfectul, perfectul simplu, viitorul

Timpuri compuse: perfectul compus, mai mult ca perfectul, mai mult ca perfectul îndepărtat, viitorul anterior.

Prezentul (il presente)

Verbele la timpul prezent exprimă o acțiune care se desfășoară în momentul vorbirii. 

Se formeaza de la rădăcina infinitivului (care se obține îndepărtând din forma infinitivu­lui terminațiile -are, -ere, -ire), la care se adaugă desinențele caracteristice prezentului. 

Imperfectul (l'imperfetto)

Se formează de la rădăcina infinitivului la care se adaugă sufixul -av, -ev, -iv (în functie de vocala caracteristică a conjugarii) și desinențe de număr și persoană care sunt identice pentru toate conjugarile: -o, -i, -a, -amo, -ate, -ano. 

Verbele fare (a face), dire (a spune), bere (a bea), mettere (a pune), condurre (a conduce) și toate derivatele lui porre si -durre recupereaza la imperfect silaba sincopată sau asi­milată.

Exemplu: facevo, dicevo, bevevo, ponevo, conducevo.

Imperfectul indicativului are aceeași valoare ca timpul corespunzator din limba română.

Perfectul compus (il passato prossimo)

Perfectul compus are aceeași valoare ca în limba română, arătând o acțiune încheiată. In raport cu perfectul simplu (passato remoto), perfectul compus arată o acțiune trecută, dar relativ recentă.

Se formează cu ajutorul verbului auxiliar (essere sau avere) conjugat la indicativ prezent și participiul trecut al verbului de con­jugat (invariabil la forma de masculin singular la verbele care se conjugă cu avere, acordat cu subiectul în gen și număr la verbele conjugate cu essere).

Mai mult ca perfectul (il trapassato prossimo) 

Ca și in limba romana, mai mult ca perfectul indică o acțiune anterioară altei acțiuni trecute, exprimate de obicei prin perfectul compus: Quando egli si è deciso di parlarmi apertamente, io avevo saputo tutto (Cand el s-a hotarat sa-mi vorbeasca deschis, eu aflasem totul).

Se formează cu ajutorul verbului auxiliar conjugat la imperfectul indi­cativ și participiul trecut al verbului de conjugat.

Perfectul simplu (il passato remoto)

În funcție de forma de perfect există o conjugare slabă (debole) și o conjugare tare (forte). 

Perfectul verbelor de conjugare slabă se formează de la rădăcina infinitivului + vocala caracteristică a conjugarii + desinențele de număr și persoană.

Accentul cade întotdeauna pe vocala caracteristică cumu­lata la pers. a III-a sg. cu desinența, in care caz exista și un accent grafic:

Mai mult ca perfectul îndepărtat (il trapassato retnoto)

Mai mult ca perfectul îndepărtat indica tot o actiune anterioară altei acțiuni trecute, exprimată de obicei prin perfectul simplu: Quando ebbi capito, fu troppo tardi (Cand intelesesem, a fost prea tarziu).

Se formeaza cu ajutorul verbului auxiliar conjugat la per­fectul simplu (passato remoto) și participiul trecut al ver­bului de conjugat:

Viitorul (il futuro) 

Se formează de la infinitivul verbului (fară vocala finală -e) la care se adaugă desinentele de număr și persoană.

Toate verbele de conj. I schimbă la viitor vocala caracteristică -a- în -e-. Accentul cade întotdeauna pe desinențe; la pers. I și a III-a sg. acest lucru se indică prin accent grafic.

Unele verbe pierd la viitor vocala caracteristică:

andare (a merge) - io andrò; 

dovere (a trebui) - io dovrò; 

potere (a putea) - io potrò; 

vedere (a vedea) - io vedrò.

Altele, dupa căderea vocalei caracteristice, asimilează ultima con­soană a temei infinitivului cu -r- de la infinitiv: 

venire (a veni) - venirò -> venrò -> verrò; 

volere (a vrea) - vorrò; tenere (a tine) - terrò.

În afară de valoarea pe care o are și în romană, în limba italiana viitorul are și sens prezumtiv (prezent): Sarà come dici tu! (O fi cum spui tu !).

Viitorul anterior (il futuro anteriore) 

Viitorul anterior exprimă ca și în limba română o acțiune anterioară unei acțiuni viitoare: Ti renderò il libro quando l'avrò letto (Îți voi înapoia cartea când o voi fi citit). 

În limba italiană viitorul anterior are și sens prezumtiv (trecut): Saranno arrivati tutti? (Or fi sosit toti?).

Se formează cu ajutorul auxiliarului conjugat la viitor și cu participiul trecut al verbului de conjugat:

Citește în continuare partea a II-a a ghidului, ce conține celelalte moduri personale (conjunctiv, condițional și imperativ) și modurile nepersonale ale verbului.

Conjugarea Verbelor în Limba Italiană - Partea a II-a