Sper că în prima parte a ghidului am reușit să explic cât mai clar conjugarea verbelor în italiană la modului indicativ. Știu că este destul de greu să reții când se folosesc aceste timpuri și care sunt formele verbale pentru fiecare. Dar prin exercițiu și analiză pe text le vei putea învăța mai bine.
În cea de-a doua parte a articolului vom vorbi despre celelalte moduri predicative: modul conjunctiv, condițional și imperativ, dar și despre modurile nepersonale ale verbului.
.jpg)
Așa cum îți spuneam și în prima parte, la finalul articolului te aștept cu o metodă surpriză de învățare rapidă a acestor forme verbale.
Iată ce vei învăța din acest ghid practic:
PARTEA A II-A
Condiționalul (Il condizionale)
- Prezentul (il presente)
- Perfectul (il passato)
- Imperfectul (l'imperfetto)
- Mai mult ca perfectul (Il trapassato)
Condiționalul (Il condizionale)
Ambele timpuri ale condiționalului au aceeași valoare ca în limba română.
Prezentul (il presente)
Se formează de la aceeași tema ca viitorul (infinitivul verbului fără vocala finală -e), la care se adaugă desinențele de număr și persoană.
Ca și la viitor, toate verbele de conj. I schimbă vocala caracteristică -a- în -e-. Accentul cade întotdeauna pe prima silabă a desinenței:
Toate modificările tematice ale unor verbe la viitor se păstrează la condițional prezent: andrei (andare), dovrei (dovere), potrei (potere), vedrei (vedere), verrei (venire), vorrei (volere) etc.
Trecutul (il passato)
Se formează cu ajutorul verbului auxiliar conjugat la conditionalul prezent și participiul trecut al verbului de conjugat:
Conjuctivul (Il congiuntivo)
Prezentul (il presente)
Se formează de la rădăcina infinitivului la care se adaugă desinentele caracteristice.
Verbele incoative de conj. a III-a inserează la formele de singular și la pers. a III-a pl. sufixul -isc- între rădăcina și desinență. Accentul cade la formele de singular și la pers. a III-a pl. pe rădăcina sau pe sufixul -isc- (la verbele incoative); la pers. I si a II-a pl. accentul cade pe prima silabă a desinenței.
Verbele neregulate la indicativ prezent au forme neregulate și la conjunctiv prezent: vada (andare), dia (dare), stia (stare), faccia (fare), possa (potere), voglia (volere), deva sau debba (dovere), sappia (sapere), ponga (porre), rimanga (rimanere), venga (venire) etc.
Spre deosebire de indicativul prezent, la conjunctiv prezent neregularitatea se manifestă în temă. Ca toate verbele regulate, aceste verbe au o singură formă pentru singular, pers. I pl. este identica cu pers.I pl. a indicativului prezent, pers. a II-a pl. are terminatia -iate.
Perfectul (il passato)
Este format cu ajutorul auxiliarului conjugat la prezent conjunctiv și cu participiul trecut al verbului de conjugat:
.jpg)
Imperfectul (l'imperfetto)
Se formează de la rădăcina infinitivului la care se adaugă vocala caracteristică a conjugării și desinențele de număr și persoană. Aceste desinențele sunt identice pentru toate conjugarile: -ssi la pers. I si a II-a sg., -sse la pers. a III-a sg., -ssimo la pers. I pl., -ste la pers. a II-a pl., si -ssero la pers. a III-a pl. Accentul cade întotdeauna pe vocala caracteristică:
Toate verbele sunt regulate la imperfectul conjunctivului cu excepția lui dare și stare: (se) io dessi, (se) io stessi. Verbele fare, dire, bere, porre, condurre recupereaza la imperfect conjunctiv silaba sincopată sau asimilată la infinitiv: (se) io facessi, dicessi, bevessi, ponessi, conducessi.
Mai mult ca perfectul (Il trapassato)
Se formează conjugând auxiliarul la imperfect conjunctiv la care se adaugă participiul trecut al verbului de conjugat:
Imperativul (L'imperativo)
Imperativul se formează de la rădăcina infinitivului la care se adaugă desinențele, care în parte sunt identice cu cele de la indicativ și conjunctiv prezent. Nu există, evident, forme pentru pers. I. sg.
Verbele andare, dare, stare, fare, dire prezinta forme neregulate pentru pers. a II-a sg. (apocopate): va', da', sta', fa', di'.
Imperativul negativ
La pers. a II-a sg. se foloseste forma de prezent a infinitivului precedată de non. In acest caz forma pronominală atonă poate fi enclitică (ca dupa orice infinitiv) sau poate preceda verbul: non parlarmi! = non mi parlare! (nu-mi vorbi), non credere! (nu crede!), non partire! (nu pleca !).
La toate celelalte persoane negația non precedă forma de imperativ: non parli! (să nu vorbească!, nu vorbiți Dv.!), non parliamo! (să nu vorbim!), non parlate! (nu vorbiți!), non parlino! (să nu vorbească ei!, nu vorbiți Dv.!).
2. MODURILE NEPERSONALE
Infinitivul (L'infinito)
Prezentul (il presente)
Se formează adăugând la tema verbului vocala caracteristică fiecărei conjugări și desinența -re. Verbele fare, dire, bere sincopează la infinitiv silaba mediană (facere, dicere, bevere). Bevere poate fi întalnit și în aceasta formă, în cursul conjugarii silaba sincopată apare (cu excepția viitorului și condiționalului prezent): faccio, facevo, feci, faccia, facessi; dico, dicevo, dica, dicessi; bevo, bevevo, beva, bevessi. Verbele porre, condurre, trarre (și derivatele lor) provin din ponere, conducere, tragere la care, după ce s-a sincopat vocala caracteristică, consoana finală a rădăcinii s-a asimilat la -r- din desinența infinitivului. Formele regulate ale paradigmei se formează de la rădăcinile nemodificate: ponevo, ponessi, conducevo, conducessi. Verbul trarre nu recuperează decat vocala caracteristică: traevo, traessi.
Trecutul (il passato)
Se formeaza din infinitivul prezent al auxiliarului și participiul trecut al verbului de conjugat: aver trovato, aver creduto, esser partita, aver finito.
Gerunziul (Il gerundio)
Prezentul (il presente)
Se formează din tema infinitivului plus vocala caracteristică (la conj. a III-a vocala caracteristică este modificata -e- în loc de -i-) la care se adaugă desinența gerunziului -ndo: trovando, credendo, partendo, finendo. Accentul cade pe vocala caracteristică.
Trecutul (il passato)
Se formează cu ajutorul auxiliarului la gerunziu prezent și al participiului verbului de conjugat: avendo trovato, avendo creduto, essendo partito, avendo finito.
Gerunziul prezent al verbelor cu sens imperfectiv poate forma împreună cu verbul stare, conjugat la prezentul sau imperfectul indicativului sau conjunctivului o formă perifrastică indicand o acțiune durativă:
Io sto leggendo (Citesc); Stavo leggendo (Citeam); Non credo che lui stia leggendo (Nu cred ca el citeste); Non credevo che lui stesse leggendo (Nu credeam ca el citea).
Împreuna cu verbul andare sau venire, gerunziul prezent formează o constructie perifrastică cu sens progresiv:
I metodi della scienza vanno perfezionandosi = i metodi della scienza si perfezionano sempre (Metodele științei se perfectioneaza mereu);
In quegli anni, si era venuta affermando una nuoca concezione (în anii aceia se afirmase o nouă concepție).
Participiul (Il participio)
Prezentul (il presente)
Se formează adăugând la tema infinitivului vocala caracteristică a conjugării (la conj. a III-a se modifică -e- in loc de -i-) și desinența -nte a participiului: trovante, credente, partente, finente.
Participiul prezent are sens activ și este rar folosit cu sens verbal (în constructii participiale).
Se traduce: "cel care face acțiunea', "cel care găseste', "cel care crede', "cel care pleacă', "cel care sfârșește'. Nu toate verbele au forme pentru acest timp. Unele verbe de conj. a III-a pot forma participiul prezent cu -iente: dormiente sau dormente (cel care doarme) de la dormire; nutriente (care hrăneste) de la nutrire; ubbidiente (ascultator) de la ubbidire; esordiente (începator, debutant) de la esordire; inserviente (ingrijitor) derivat de la servire.
Forma in -iente se folosește în special cand participiul este substantivat.
Trecutul (il passato)
Se formeaza la verbele de conj. I și la majoritatea verbelor de conj. a III-a adăugând la tema infinitivului vocala caracteristică a conjugarii și desinența -to: trovato, partito, finito.
În cadrul conjugarii a II-a exista verbe slabe, care formează participiul cu -uto: creduto, si verbe tari. Verbele tari prezintă o altă temă la care se adaugă -o.
erbele tari la participiu trecut sunt aproximativ aceleași care formează perfectul simplu de la alta temă având accentul pe tema și nu pe desinență: detto (de la dire), letto (de la leggere), messo (de la mettere), riso (de la ridere), rotto (de la rompere), scritto (de la scrivere), fatto (de la fare), taciuto (de la tacere), visto (dar si veduto de la vedere), vinto (de la vincere).
Am ajuns, în sfârșit, la final! Îți mulțumesc că ai parcurs întregul articol. Meriți cu siguranță o recompensă pentru acest efort. Conjugarea verbelor în limba italiană nu este deloc ușoară, însă, este important să știi cum să înveți eficient pentru a-ți ușura munca și a economisi timp. Iată cum poți face acest lucru.
Deși există multe metode de a învăța sau de a toci, o metodă simplă și rapidă, care și-a dovedit în timp eficiența este utilizarea Dischetei conjugarea verbelor în Limba Italiană. Aceasta este un instrument extrem de util, cu o simplă rotire a discului vei putea citi formele verbale de indicativ prezent, indicativ imperfect, perfect simplu, viitor, imperativ, condițional prezent, conjuctiv prezent, participiu prezent, participiu trecut, gerunziu, dar și indicații despre formarea timpurilor compuse.
Utilizarea dischetei cu conjugarea verbelor în limba italiană te ajută să găsești și să reții foarte rapid formele verbelor la diverse moduri și timpuri.
Discheta conjugarea verbelor în Limba Italiană conține 52 de verbe esenţiale, frecvent utilizate, cu particularităţi de conjugare, dar şi verbe-model, iar pe verso alte 280 de verbe uzuale, cu indicarea modelelor de conjugare urmate de acestea şi cu precizarea unor eventuale abateri. Toate aceste informații prezentate într-o formă ingenioasă și foarte practică.
Nu vei mai avea nevoie de o listă interminabilă cu verbe conjugate în italiană printată de pe internet sau copiată din cărți. Vei avea la îndemână un instrument didactic cu o formă foarte practică și atractivă.
Află mai multe despre Discheta conjugarea verbelor în Limba Italiană
